Intru in camin ca intr-un spital, oriunde ma intorc vad numai chipuri obosite care trag alene din tigara, si tineri care isi cara bagajele intr-o lene specifica generatiilor de dupa '89.Paturile din camere par cele ale unor bolnavi de icter, pline de pete galbene, hainele sunt aruncate peste tot, si miroase ca intr-un bordel, unde fiecare sticla de bautura terminata, zace ca un suflet uitat pe o bucata de parchet. Ai spune ca traim ca niste sobolani, ca niste paraziti, ca nimic nu mai e frumos in viata asta. Ca tocmai in lucrurile mici gasesti fericirea si ca acolo unde te astepti mai putin, acolo ai sa o gasesti. Dar nu aici. Nu in caminul asta.Nu in tara asta. Nu in tinerii de astazi. Nu mai stie nimeni ce e fericirea si pe unde sta ascunsa.
Ma opresc.Ma uit la ea si ii zambesc. Era fata pe care o cunoscusem in prima zi de facultate.Deloc inalta, bruneta, cu ochii de-un albastru al cerului de vara.Ma priveste fericita , ma trage de mana si imi spune ca ma duce intr-un loc in care sigur o sa-mi placa. Ce era sa fac, asa's femeile.
"Hai mai repede, ca soarele inchide la 18."


Si aici incepea fericirea mea.Cu ea.